Saracia si bogatia

     Isus a numit "rau" nu bogatia materiala in sine, ci "nadejdea in bogatie", adica ati organiza intreaga viata in jurul ideii de bunastare materiala. Bogatia, banul au fost ingaduite de D-zeu pe Pamant ca o unelta, o parghie, un vehicol care sa ne indrepte spre adevarata fericire care nu trebuie confundata cu bucuria si placerea temporara. Marea problema cu care se confrunta oamenii este ca folosesc banii cu atasament, ca un picior de sprijin, ca o carja, in care toti isi pun nadejdea, siguranta, speranta.
     Bogatia nu este vatamatoare in sine (ea este neutra din punct de vedere moral) si saracia nu este in sine folositoare pentru inaltarea sufletului (saracia este si ea moralmente neutra) - insa pofta de bogatie , divinizare, (indiferent daca omul este bogat sau sarac) este o otrava atat pentru om cat si pentru intreaga societate.
     Pofta de bogatie se manifesta nu numai la cei care se imbogatesc sau sunt bogati, se manifesta mult mai des la cei saraci, care invideaza situatia mai buna a celor bogati, care tanjesc in subconstientul lor dupa bunuri materiale si nu stiu cum sa le aibe.
     Bogatia poate fi un dar a lui D-zeu si saracia poate fi o binecuvantare a lui D-zeu, asa cum si bogatia  si saracia pot fi un blestem, o pacoste pentru om. Bogatia poate fi un blestem pe capul omului atunci cand banul nu este folosit in conformitate cu principiile lui D-zeu, atunci cand asociem bogatia materiala cu puterea, maretia, sau cand risipim banii. Atunci cand omul persista in saracie, saracia devine o pacoste, un blestem pentru om. O vorba antica spune ca " Omul care are bani si nu-l are pe D-zeu este schiop, iar omul care il are pe D-zeu si nu are bani este orb."